Analiză: Proiectul de buget al UE nu acoperă promisiunile privind combaterea schimbărilor climatice. Ce propun specialiștii

Analiză: Proiectul de buget al UE nu acoperă promisiunile privind combaterea schimbărilor climatice. Ce propun specialiștii
Analiză: Proiectul de buget al UE nu acoperă promisiunile privind combaterea schimbărilor climatice. Ce propun specialiștii. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 14/07/2020, 09:07

Propunerea Comisiei Europene privind bugetul Blocului comunitar pentru următorii șapte ani, dar și cea referitoare la fondul de ajutor post-criză, riscă să reducă periculos de mult finanțarea pentru proiectele „verzi”, necesare pentru ca Uniunea Europeană să își poată atinge țintele privind combaterea schimbărilor climatice.

Informația este cuprinsă într-o analiză realizată de compania de consultanță Climate & Company și de institutul de cercetare Agora Energiewende, informează site-ul agenției de presă Reuters.

În contextul în care pandemia de COVID-19 a împins economia Uniunii Europene într-o recesiune de proporții, lideri din cele 27 de state membre se vor întâlni vineri pentru a discuta despre bugetul Blocului comunitar pentru perioada 2021-2027, dar și despre fondul destinat economiilor puternic afectate de criză.

Comisia Europeană a propus un pachet de stimulare financiară bazat pe „sectorul verde”, cu scopul de a reduce emisiiile de gaze cu efect de seră.

Potrivit analizei, doar 80 de miliarde de euro au fost alocate în această direcție, ceea ce, potrivit specialiștilor, nu este suficient pentru ca Uniunea Europeană să își atingă țintele în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice.

Ce ar trebui să facă autoritățile europene?

Analiza susține că suma este infimă în comparație cu cele 2.400 de miliarde de euro care ar trebui investite până în 2027 pentru ca Uniunea Europeană să își atingă ținta referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Autorii analizei adaugă că printre prioritățile autorităților Uniunii Europene ar trebui să se numere extinderea capacității de producție a energiei electrice din surse regenerabile, reabilitarea clădirilor pentru ca acestea să devină eficiente energetic și extinderea infrastructurii de încărcare a autovehiculelor electrice.

„Există o reală discrepanță între discursurile pe care le auzim de la cel mai înalt nivel și propunerile actuale”, a declarat Matthias Buck, expert în politici energetice la Agora Energiewende.

Recent, Comisia Europeană recomanda ca 25% din bugetul Blocului comunitar să fie destinat reducerii efectelor schimbărilor climatice. Însă cercetătorii susțin că lipsa unor mecanisme privind implementarea acestui plan a creat „un risc politic uriaș”. Aceștia spun că există un risc crescut ca în această perioadă fondurile destinate combaterii schimbărilor climatice să fie investite în sectoare poluante.

Vineri, președintele Consiliului European, Charles Michel, a propus ca 30% din bugetul UE să fie destinat sectorului verde. Buck susține că propunerea reprezintă „un progres”, dar că încă nu există garanții cu privire la această propunere.

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau...
Băsescu a dat politica pe activism social. Fostul președinte a devenit ong-ist
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
De ce au fost , de fapt, eliberați fiii vrăjitoarei Sidonia, după crima comisă în...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
(P) Inovații în îngrijirea pielii – Ce trebuie să încerci anul acesta
×